Răutatea preoților era atât de mare încât nu puteau suporta ca aceia care căutau în liniște să slujească lui Dumnezeu Domnul în simplitate și sinceritate să locuiască în Anvers; dar ei l-au instigat atât de mult pe Margraf, încât, mai degrabă decât să-și piardă slujba, a mers să-i prindă și, după ce și-a trimis în acest scop slujitorii, a arestat trei dintre ei, ceea ce a provocat o mare bucurie preoților. Pe de altă parte, frații captivi s-au bucurat și ei că au fost vrednici să sufere pentru numele Domnului. Ei au fost examinați cu asprime cu privire la credința lor, despre care au făcut o bună mărturisire, în ceea ce privește botezul și sacramentul, precum și alte articole; și, deși au fost atacați cu multă subtilitate de către preoți și doctorii din Louvain, ei s-au apărat cu atâta sagacitate cu ajutorul Scripturilor, încât însuși Margraful a declarat că nu a auzit niciodată o expunere atât de clară a Scripturilor și că, dacă ar fi stat cu ei doar două săptămâni, ei ar fi reușit să-l convingă. Atunci frații au spus: „Judecați voi înșivă dacă nu cumva aceasta este adevărata credință și adevărul pentru care ne-am jurat viața și de la care nu ne vom îndepărta, ci vom persevera în ea spre lauda și gloria Domnului, care nu ne-a părăsit, chiar și atunci când stăteam în întuneric”. Evrei 10:28; Matei 24:13; Evrei 13:5; Mat. 4:16.
Și când doctorii au prezentat multe Scripturi într-un mod pervertit și greșit, frații au spus: „Cum îndrăznești să fii atât de îndrăzneț încât să înveți calea Domnului în mod atât de pervers?” Unul dintre doctori a răspuns: „Este pentru că nu suntem dispuși să fim întemnițați și în frică și necazuri cu voi; dar peste vreo șapte sau opt ani voi promulga adevărul corect și voi avea un mare câștig prin aceasta”. „Săracul om!”, a spus unul dintre frați, „te încrezi într-o speranță deșartă, de vreme ce nu ești sigur nici de seară, nici de dimineață, nici de oră, nici de timp”, ceea ce s-a adeverit; căci a murit la scurt timp după aceea. Luca 12:20. „Iată”, au spus ei, „recunoașteți voi înșivă că nu am săvârșit nici o crimă; de ce atunci ne luați viața?”. Sfatul a spus: „Decretul împăratului ne poruncește să vă omorâm”. „Luați atunci”, au spus ei, „decretul cu voi la judecata Domnului și vedeți la ce vă va folosi; într-adevăr, la nimic”.
Au fost apoi condamnați, fiecare dintre ei, la ardere pe rug. Această sentință nu i-a îngrozit, ci s-au bucurat foarte mult și s-au consolat reciproc. Sfatul i-a spus celui mai tânăr: „Roagă-te Margravului, și foarte probabil că te va elibera.” „O, nu”, a răspuns el, „voi suferi alături de frații mei pentru adevăr”. Astfel, ei au mers împreună cu bucurie și cu îndrăzneală la stâlp, zicându-și unul altuia: „Mergem în pace la casa pașnică a lui Dumnezeu, pentru a dobândi acolo o locuință veșnică”. De asemenea, s-au rugat pentru domni, ca Dumnezeu să nu le pună în cârcă această faptă, ci să-i lumineze, ca să vină la pocăință. În cele din urmă, stând în fața rugului, au strigat: „Tată ceresc, primește duhurile noastre în mâinile tale”, și astfel și-au adus jertfa ca adevărați copii ai lui Dumnezeu.
Notă
Această relatare a fost extrasă din cartea Oglinda Martirilor, publicată în anul 1660 de Thilemann J. van Braght, disponibilă în domeniul public.
Scopul publicării nu este pentru a susține învățăturile pe care martirii prezentați le-au urmat (care de cele mai multe ori sunt necunoscute).
Am avut în vedere doar relatarea istorică despre suferințele și martirajele la care au fost supuși cei ce au dorit să-l urmeze pe Hristos și care nu și-au iubit viața.
Scopul nostru este să încurajăm pe cei ce vor să trăiască o viață de biruință cu Hristos.
Comentarii
Nu este nevoie de cont — completează numele și emailul tău.