Niște oameni evlavioși care, în conformitate cu doctrina lui Hristos, au refuzat să se angajeze în război, uciși cu multă cruzime de împăratul Valens, în anul 368 A.D.

Având în vedere numărul mare de confesiuni religioase, fiecare promovând o învățătură distinctă, există posibilitatea ca nașterea spirituală a unei persoane să nu fie rezultatul lucrării lui Dumnezeu, ci al influenței învățăturilor omenești. Este posibil ca și tu să te afli într-o astfel de situație: la momentul convertirii, să fi primit „ochelarii” confesiunii din care faci parte, iar nașterea ta spirituală să fi fost determinată mai degrabă de voia oamenilor decât de voia lui Dumnezeu.

După moartea împăratului Iulian, a domnit Iovian, iar după moartea acestuia din urmă, imperiul i-a revenit lui Valentinian, care este numit în mod obișnuit Valens. Și el și-a pătat mâinile cu sângele creștinilor, însă nu atât de excesiv ca unii dintre predecesorii săi. Cu toate acestea, el nu poate fi scuzat, întrucât a făcut ca unii oameni evlavioși care respectau doctrina lui Hristos să fie condamnați la o moarte foarte crudă, pentru că, la fel ca și Ioan și Pavel, menționați mai sus, au refuzat să îndeplinească serviciul militar. A se compara P. J. Twisck, Chron, cartea a 4-a, p. 114, col. 1, cu Jan. Crespin, în tratatul său, care tratează despre asupririri, f. 114.

Au existat doi prieteni speciali, Ioan și Pavel, care s-au opus războiului și vărsării de sânge. Ei au fost chemați la război și îndemnați să se angajeze în el, dar cum nu au consimțit, au fost, de aceea, precum și din cauza adevăratei lor mărturisiri creștine, condamnați la moarte ca eretici. Cu privire la aceasta, diferiți autori scriu astfel: „Ioan și Pavel au trebuit să moară, pentru că nu au vrut să se angajeze în război, ci i-au răspuns Apostatului: ‘Noi suntem creștini; nu ne este permis să ne angajăm în război’.” În Grondelijke Verklaringe Danielis, en Johannis Openbaringe, tipărit la Harlem, 1635 d.Hr., pagina 56, din diferiți alți autori.