Teodosia, o fecioară cu frică de Dumnezeu, din cetatea Tirului, care a venit să mângâie pe martirii legați, torturată cumplit iar apoi înecată în mare la Cezareea, în anul 306 A.D.

MartirajePrimii creștini
0 citiri0 descărcări 0 comentarii

Când a venit al cincilea an al celei de-a zecea persecuții, în a doua zi a lunii aprilie, în duminica învierii Mântuitorului nostru, Teodosia, o fecioară temătoare de Dumnezeu din cetatea Tirului, în vârstă de vreo optsprezece ani, a venit la niște martiri legați din Cezareea, pe când stăteau în fața tribunalului, pentru a primi sentința de moarte. Motivul pentru care a făcut acest lucru a fost acela de a-i saluta cu afecțiune și de a-i mângâia în situația lor extremă.

Atunci ea a fost imediat prinsă de soldați și adusă în fața proconsulului, care a făcut imediat să fie maltratată ca și cum ar fi fost lipsită de rațiune; pentru că nu a pus să fie torturată cu tot felul de chinuri îngrozitoare, doar pe laturi, așa cum se obișnuia în general, ci a făcut ca sânii să-i fie despicat până la oase, iar apoi să-i fie tăiați. Toate acestea le-a suferit cu fermitate și cu un chip fericit; dar când, din cauza intensității durerii, abia mai putea să-și tragă sufletul, astfel încât părea că în curând va înceta să mai trăiască, Proconsululul a pus să fie aruncată în mare; și astfel, această eroină credincioasă a lui Isus Hristos s-a numărat printre semenii și surorile sale ucise. A se vedea A. Mell., cartea I, fol. 124, col. 2, 3, din Euseb, lib. 8. De asemenea, J. Gys. cu privire la numele Theodosia.

Notă

Această relatare a fost extrasă din cartea Oglinda Martirilor, publicată în anul 1660 de Thilemann J. van Braght, disponibilă în domeniul public.

Scopul publicării nu este pentru a susține învățăturile pe care martirii prezentați le-au urmat (care de cele mai multe ori sunt necunoscute).

Am avut în vedere doar relatarea istorică despre suferințele și martirajele la care au fost supuși cei ce au dorit să-l urmeze pe Hristos și care nu și-au iubit viața.

Scopul nostru este să încurajăm pe cei ce vor să trăiască o viață de biruință cu Hristos.

Comentarii

Nu este nevoie de cont — completează numele și emailul tău.