A doua examinare a lui Tharacus și Andronicus, creștini evlavioși, cumplit chinuiți, la Tars, în Cilicia, 290 A.D.

Atunci când Maximus a ținut audiență pentru a doua oară la acești martori credincioși ai lui Isus Hristos și s-a așezat pe scaunul său de judecată, a spus: „Chemați-i pe creștinii neevlavioși.”

Demetrius, căpitanul, a răspuns: „Iată-mă, domnul meu!” Atunci proconsulul i-a spus lui Tharacus: „Nu știi tu că vârsta este onorată în multe privințe? Nu te-ai gândit, așadar, dacă vei persista totuși în prima ta intenție? Da, sfătuiește-te cu tine însuți și jertfește zeilor, pentru prosperitatea prinților, ca să ajungi la cinste”.

Tharacus a răspuns: „Dacă prinții și ceilalți care sunt de aceeași părere cu tine, ar ști ce este în această onoare, ei înșiși s-ar depărta de orbirea lor deșarte.”

Tharacus pus a doua oară pe eșafod

Proconsulul a spus aprozilor săi: „Loviți-l cu pietre în gură și spuneți-i: Încetează de la nebunia ta”.

Tharacus a răspuns: „Dacă n-aș avea mai multă grijă de mântuirea mea decât voi, aș fi la fel de nebun ca și voi”.

Președintele i-a spus: „Vezi, ți-au scos dinții; ai milă de tine însuți.”

Tharacus a răspuns: „Nu-ți închipui acest lucru, căci chiar dacă ai face ca fiecare dintre membrele mele să fie zdrobite, eu aș putea rămâne puternic și neclintit în Cel care mă întărește”.

Președintele a declarat: „Crede-mă, e mai bine pentru tine să sacrifici.”

Tharacus a răspuns: „Dacă aș ști că e mai bine pentru mine, n-aș aștepta acest sfat de la tine.”

Când Tharacus a încetat să mai vorbească, proconsulul le-a spus călăilor săi: „Loviți-l peste gură și faceți-l să vorbească.”

Tharacus a răspuns: „Obrajii mei sunt zdrobiți; cum aș mai putea răspunde?”

Maximus a spus: „Și tu, nebunule, nu vei consimți încă să te închini și să sacrifici zeilor?”

Tharacus a răspuns: „Deși m-ai lipsit de glasul meu, astfel încât nu pot striga cu voce tare, totuși nu-mi vei răni sufletul, ci în acest ceas m-ai întărit foarte mult în părerea mea.”

Maximus le-a spus servitorilor săi: „Aduceți foc! Întindeți mâinile și puneți foc pe ele.”

Tharacus a răspuns: „Nu mă tem de focul tău vremelnic, dar ar trebui să mă tem de focul veșnic, dacă te-aș asculta.”

Atunci când focul incandescent a fost pus pe mâinile sale, președintele a spus: „Vezi, focul îți mistuie mâinile; renunță, așadar, la nebunia ta și sacrifică zeilor.”

Tharacus a răspuns: „Îmi vorbești ca și cum, din cauza cruzimii tale, aș fi cedat deja dorinței tale; cu toate acestea, dar, prin harul lui Dumnezeu sunt, în toate suferințele mele, la fel de puternic ca întotdeauna.”

Proconsulul a spus: „Leagă-i picioarele împreună, spânzură-l de călcâie și fă-i un fum gros sub față.”

Tharacus a răspuns: „Nu mă uit la focul tău și nici nu mă tem de fumul tău.”

După ce a închis, Maximus i-a spus: „Acolo vei fi spânzurat, până când vei consimți să sacrifici zeilor.”

Tharacus a răspuns: „Poți să sacrifici, pentru că ești obișnuit să sacrifici ființe umane, dar pentru mine nu este legal.”

Maximus le-a spus servitorilor săi: „Aduceți oțet amestecat cu sare și turnați-i în nări.”

**NOTĂ.**Aici lipsește o întreagă foaie în original, și anume, despre torturile pe care Tharacus, Probus și Andronicus le-au suferit în timpul celei de-a doua examinări pe eșafod; cu toate acestea, în ceea ce-l privește pe Andronicus, s-a găsit următoarea completare.

Proconsulul a spus (și anume, lui Andronicus): „Toate aceste prostii nu-ți pot folosi la nimic. Dar vino și jertfește zeilor, ca să nu pieri sub pedeapsă”.

Andronicus a răspuns: „Este același lucru pe care l-ai auzit și prima și a doua oară, căci eu nu sunt un copil, ca să fiu mișcat sau întors de cuvinte.”

Președintele a declarat: „Cu toate acestea, nu mă veți cuceri și nici nu veți disprețui tribunalul meu.”

Andronicus a răspuns: „Nu noi te biruim pe tine, ci Domnul nostru Isus Hristos ne întărește.”

Președintele a declarat: „Data viitoare când îi vom judeca pe acești oameni, să punem în practică alte metode de tortură. Între timp, puneți-l (pe Andronicus) în lanțuri și țineți-l în închisoare până mâine, fără ca nimeni să îl vadă.”

Notă

Această relatare a fost extrasă din cartea Oglinda Martirilor, publicată în anul 1660 de Thilemann J. van Braght, disponibilă în domeniul public.

Scopul publicării nu este pentru a susține învățăturile pe care martirii prezentați le-au urmat (care de cele mai multe ori sunt necunoscute).

Am avut în vedere doar relatarea istorică despre suferințele și martirajele la care au fost supuși cei ce au dorit să-l urmeze pe Hristos și care nu și-au iubit viața.

Scopul nostru este să încurajăm pe cei ce vor să trăiască o viață de biruință cu Hristos.